Confidenţialitate

București: 3 frați din Rahova au murit intoxicați cu fum, în urma unui incendiu. Mama, în stare de șoc | AUDIO

Tragedie în cartierul Rahova din Bucureşti: Trei fraţi, de 2, 3 şi 6 ani, au murit intoxicaţi cu fum, după un incendiu care le-a cuprins casa. Potrivit primelor informații, mama copiilor este cea care ar fi sunat la 112 pentru a semnala că una din camerele locuinței a luat foc.

Apelul a avut loc marți dimineață, în jurul orei 05:35. La această oră, mama copiilor este audiată de polițiști.

Femeia a reușit să stingă focul, până la sosirea primelor echipaje de intervenţie. Din relatările autorităților, incendiul a cuprins patul. Cei 3 copii, care se aflau în camera respectivă, au fost resuscitați, însă nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva.

În scurt timp, rudele celor trei copii au venit la locul tragediei. Unchiul femeii a declarat televiziunilor de știri că cei mici locuiau cu mama lor, tatăl fiind plecat la muncă în Germania:

„Ei stau cu chirie aici, ne-au sunat din rude pe la 7 juamte, nu știu cât era ceasul, și am venit și noi repede să vedem ce a luat foc și acum am aflat și noi că sunt toți 3 copii decedați.”

Se relatează că mama copiilor ar fi improvizat o sursă de căldură pe care a așezat-o chiar lângă patul acestora pentru a-i încălzi. Așa s-ar explica faptul că focul a cuprins doar patul în care dormeau cei 3 frați, mai spune bărbatul:

„E în stare de șoc, nici ea nu știe ce spune. A început să țipe, să urle, să se tăvălească, e plină de funingine.”

„Intervenția din această dimineață ne-a rupt sufletul”, scrie IGSU într-o postare pe pagina de Facebook.

Autoritățile fac apel la părinți să fie prudenți, să nu lase niciodată sobele ori radiatoarele electrice nesupravegheate, să curețe coșurile de fum de două ori pe an, să nu folosească mijloace de încălzire improvizate sau cu defecţiuni.

De asemenea, părinții sunt sfătuiți să apeleze la rude când sunt nevoiți să părăseasca locuința, chiar și pentru o perioadă scurtă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Facebook / IGSU

Citește și: Alertă sanitar-veterinară în Bacău: două lebede depistate cu gripă aviară | AUDIO