Bruxelles: Dezbaterea candidaților la președinția Comisiei Europene

Creşterea impozitelor corporative şi a salariilor, reducerea emisiilor de carbon, gestionarea migranţilor , înfruntarea Chinei, Rusiei şi a SUA, dar şi Brexitul şi ameninţarea euroscepticismului s-au numărat printre subiectele abordate în cadrul dezbaterii candidaţilor la preşedinţia Comisiei Europene, găzduită miercuri seară la Bruxelles de Parlamentul European.

La dezbaterea televizată de 90 de minute au participat toţi cei şase capi de listă”: Nico Cué (Stânga Europeană), Ska Keller (Partidul European al Verzilor), Jan Zahradil (Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor din Europa), Margrethe Vestager (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa), Manfred Weber (Partidul Popular European) şi Frans Timmermans (Partidul Socialiştilor Europeni).

Manfred Weber, candidatul considerat favorit, şi-a prezentat platforma politică, bazată pe o largă solidaritate în cadrul UE, cuplată cu responsabilitate, pentru a gestiona provocările caree includ şomajul în rândul tinerilor şi migraţia.

El s-a pronunțat, de asemenea, în favoarea compromisului în chestiuni precum comerţul şi schimbările climatice.

Reprezentantul PPE a fost însă atacat în privința gestionării problemelor de mediu de către principalul său contracandidat, Frans Timmermans, precum şi de Ska Keller.

Cred în inovaţie, nu în pedeapsă“, a susţinut Weber, care crede că UE trebuie să se concentreze mai degrabă asupra investiţiilor în tehnologii prietenoase pentru mediu decât pe introducerea de taxe care ar putea costa locuri de muncă.

Taxe pe kerosen și pe dioxidul de carbon

Frans Timmermans i-a răspuns că “s-a săturat până în gât” să audă scuza că o acţiune ambiţioasă în domeniul schimbărilor climatice îi va afecta pe cei mai defavorizaţi.

Ştiţi ce o să doară cu adevărat? Dacă nu facem nimic“, a afirmat candidatul socialist.

Timmermans s-a pronunţat pentru introducerea unei taxe pe kerosen, precum şi a unei taxe pe dioxid de carbon aplicate companiilor, măsură căreia Weber i se opune.

Pe de altă parte, Ska Keller a acuzat Partidul Popular European al lui Weber că se opune în mod sistematic prin vot măsurilor privind schimbările climatice.

Impozitarea giganților din telecomunicații

Candidaţii au fost întrebaţi cum ar taxa în mod corect corporaţiile, subiect stăpânit de comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

Daneza, care este cel mai bine cunoscută pentru identificarea subterfugiilor care au permis companiilor Apple, Google şi Amazon să evite plata unor taxe în valoare de milioane de euro, a solicitat impozitarea digitală şi introducerea unui plafon pentru taxarea corporaţiilor.

În caz contrar, a avertizat candidata liberalilor,”va fi o cursă în jos.”

Atât Weber, cât şi Timmermans i s-au alăturat lui Vestager în ceea ce privește impozitul corporativ.

Grupul ALDE s-ar putea afla în poziţia de a avea un cuvânt decisiv de spus după alegeri, dacă nici unul din cele două partide care au dominat în mod tradiţional forul parlamentar european, socialiştii şi popularii, nu vor reuşi să obţină suficiente voturi.

Mai puțină Europă?

Candidaţii Jan Zahradil şi Nico Cué au susţinut că răspunsul la principalele probleme ale Uniunii ar fi rezolvate printr-o prezenţă mai redusă a acţiunii comunitare (mai puţină Europă).

Timmermans a acuzat principalele grupuri politice europene de eşecul acestora în a-și opri susţinătorii să se îndrepte spre partide naţionaliste şi extremiste.

Este greşeala noastră. Se pare că nu i-am convins să rămână alături de noi. Se pare că au crezut în aceste propuneri şi acum sunt dezamăgiţi”, a spus candidatul social-democrat despre diviziunea creată de Brexit.

În opinia lui Frans Timmermans, care a avertizat alegătorii europeni în legătură cu pericolele populismului, “Brexitul a transformat Marea Britanie în ceva ce seamănă cu <<Urzeala tronurilor>> pe steroizi“.

Avem, aşadar, o responsabilitate colectivă să oferim propuneri concetăţenilor noştri pentru ca ei să revină către proiectul european“, a adăugat el.

Transparență

Margrethe Vestager a recunoscut necesitatea ca instituţiile europene să fie mai accesibile pentru cetăţeanul de rând.

Dacă vreţi să schimbaţi lucrurile, va trebui mai întâi să vă schimbaţi modul în care comunicaţi. Deseori vorbim ca şi cum am vrea să păstrăm un secret, cu toate abrevierile pe care le folosim“, a spus comisarul european, dând exemplul RGPD (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Manfred Weber a promis că viitoarea Comisie va fi cea “a unui nou început”.

În încheierea dezbaterii, Timmermans şi Vestager au îndemnat cetăţenii europeni să meargă la vot săptămâna viitoare.

“Votul înseamnă putere. Mergeţi la vot şi îndemnați-i pe cei din jurul vostru să voteze. Altfel, alţii se vor folosi de el“, a susţinut doamna Vestager.

Un singur lucru vă cer: orice aţi alege, nu deveniţi niciodată indiferenţi. Alegeţi. Faceţi-vă auzită vocea. Dacă nu votaţi, altcineva vă va lua vocea“, a spus Frans Timmermans.

O absenţă notabilă a fost cea a forţelor populiste şi eurosceptice care, conform estimărilor, vor obţine rezultate bune la alegerile europarlamentare.

Cele 90 de minute de discuţii au fost marginalizate în statele membre mari: dezbaterea s-a difuzat pe canale cu audienţă scăzută sau în mediul online, iar interacţiunile din rețelele de socializare au fost în număr de câteva zeci de mii, un număr infim în comparaţie cu cele 427 de milioane de cetăţeni europeni aşteptaţi la urne în perioada 23-26 mai.

Cum cei trei prezentatori (francez, german şi finlandez) s-au chinuit să comunice în limba engleză, în mediul online au existat destule comentarii negative, care au comparat dezbaterea cu mult ironizatul concurs anual Eurovision.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS