Confidenţialitate

Bilanțul pandemiei se apropie de pragul a 100.000 de decese

Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus pe plan mondial se apropie de pragul a 100.000, potrivit Universității americane Johns Hopkins, care actualizează cifrele în timp real.

Cele mai multe infecții (467.184) sunt în SUA. Urmează Spania (157.022), Italia (143.626), Germania (119.401), Franța (118.790), și China (82.940).

Italia numără, la acest moment, cele mai multe cazuri mortale de COVID-19 (18.279). Urmează Spania (15.843), Franța (12.210), Marea Britanie (7.978) și statul american New York (5.150).

În SUA, se înregistrează, de la mijlocul săptămânii trecute, peste o mie de cazuri mortale în fiecare zi, în ciuda măsurilor de izolare socială, implementate treptat. Administrația lui Donald Trump a decis, totodată, să expulzeze mii de migranți în încercarea disperată de a opri răspândirea coronavirusului.

La nivel mondial, 365.250 de pacienți s-au recuperat.