BIEFF 2017: Un festival de film fără certitudini, dar cu multe întrebări (AUDIO)

În acest weekend, Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF) invită publicul bucureștean într-un adevărat montagne-russe cinematografic.

Sunt prezentate, în premieră în România, cîteva dintre cele mai explozive titluri din selecția de anul acesta.

Sîmbătă, de la 18:30, la Cinema Elvire Popesco, BIEFF oferă rara oportunitate de a vedea pe un ecran de cinematograf titluri provocatoare din secțiunea de avangardă a Festivalului din Berlin.

Între altele, programul include Bring Me the Head of Tom Horton, cel mai recent scurtmetraj al unui canadian faimos pentru sfidarea convențiilor și a așteptărilor spectatorilor, Guy Maddin.

Popularul program dedicat scurtmetrajelor care au cîștigat marile premii la Cannes, Veneția, Locarno și Clermont-Ferrand revine la BIEFF.

Filmele sunt proiectate la Cinema Elvire Popesco, de la ora 21:00, și duminică, de la 18:00.

Manifesto: premiera românească

În finalul ediției sale de anul acesta, BIEFF aduce în premieră în România filmul-eveniment Manifesto, în care celebra actriță Cate Blanchett interpretează 13 personaje diferite.

Anul acesta, Manifesto și-a început cu succes cariera în circuitul festivalurilor de film, fiind proiectat în selecția oficială de la Sundance și Rotterdam.

Punînd în discuție rolul și responsabilitatea artistului în societatea de azi, filmul este o revizitare din perspectivă contemporană a manifestelor cîtorva dintre cele mai semnificative mișcări artistice ale secolului XX: suprarealismul, dadaismul, futurismul și constructivismul.

În plus, la cererea publicului, BIEFF organizează o proiecție suplimentară a filmului de deschidere, Poesia sin fin (de Alejandro Jodorowsky), duminică, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 13:00.

Întreg festivalul este o invitație la empatie adresată spectatorilor, i-a spus lui Filip Standavid Diana Mereoiu, unul dintre organizatorii BIEFF.

Publicul o să se întîlnească nu cu niște răspunsuri oferite de festival, ci cu niște întrebări interesante, care sperăm să le dea (participanților, n.r.) de gîndit pe mai departe și să activeze tocmai dorința de a participa la un exercițiu de empatie„.

„Ni se pare că, în condițiile socio-politice actuale, este un exercițiu bine-venit”, a adăugat Diana Mereoiu.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS