Best of Video Radio 2015: cele mai bune filme românești ale anului (IV)

Un etaj mai jos, filmul lansat în septembrie de Radu Muntean, e pe a doua poziție în clasamentul Video Radio al celor mai bune lungmetraje românești ale anului.

Intriga pornește de la o întîmplare aparent banală: un bărbat aude pe scara blocului cum i se ceartă vecinii de mai jos. Cum se-ajunge de-aici la un thriller (pseudo)polițist?

Starea clasei de mijloc din orașele României îl preocupă pe Radu Muntean nu de azi, de ieri.

Iar rolul său în Noul Cinema Românesc (fără să fie unul de deschizător de drumuri ori de inventator de limbaj) constă adesea în a observa distanțat-ironic evoluția moravurilor și a preocupărilor prezentului.

Personajele sale sunt de cele mai multe ori oameni cu slujbe relativ stabile, în unele cazuri cu copii, și cu un nivel de trai ceva mai bun decît al majorității. Poate părea un amănunt lipsit de importanță, dar umblă vorba că în Marți, după Crăciun apare pentru prima dată într-un film românesc un smartphone.

Pătrașcu, bărbatul cu o firmă de înmatriculări auto din cel de-al cincilea film al lui Muntean, aude o ceartă la vecinii de dedesubt și află, la scurtă vreme după aceea, că femeia a murit.

De ce nu spune Poliției ce s-a întîmplat să audă și de ce devine brusc vecinul de mai jos foarte prezent în viața lui Pătrașcu și a familiei sale? Întrebările acestea – niciodată enunțate – îți bîzîie în minte pînă la finalul filmului Un etaj mai jos.

Se întîmplă în primul rînd grație actorilor din rolurile principale – Teodor Corban, zapciul din Aferim! sau realizatorul TV din A fost sau n-a fost? nu mai reprezintă o supriză în ceea ce privește calitatea muncii, dar politețea insinuantă și privirea de necitit ale lui Iulian Postelnicu semnalizează un actor cu totul stăpîn pe mijloacele sale și pun, cum se zice, carne pe un personaj despre care nu știi mare lucru.

Tensiunea dintre cei doi bărbați e firul roșu al acestui film, dar Un etaj mai jos vorbește în egală măsură despre familia contemporană, despre impactul tehnologiei asupra vieții de zi cu zi (aflăm mai multe despre vecini dintr-un profil de Facebook decît din experiențele directe) sau despre complicațiile pe care le poate provoca dorința, altminteri onorabilă, de a nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala.

Personajul Pătrașcu este, ca atîția alții, un om singur cuc chiar și-atunci cînd e înconjurat de oameni. Cea mai strînsă legătură pe care pare s-o aibă e cea cu cîinele pe care-l pregătește pentru concursuri, iar cumsecădenia sa de necontestat începe să se facă țăndări în momentul în care omul e pus în fața unei dileme morale pentru care e prost echipat sau de care, poate, pur și simplu n-are chef.

Un etaj mai jos  s-ar fi putut la fel de bine numi Scene din viața unei familii obișnuite și tocmai în asta constă și vulnerabilitatea sa: structura de mozaic al banalităților, planurile-secvență (una dintre mărcile Noului Cinema Român) și refuzul de-a oferi o cheie simplă de lectură i-ar putea face pe unii dintre spectatori să umfle din umeri și să întrebe, la final: “Așa,și” ?