Autorităţile din Franţa au arestat un nou suspect în ancheta privind atacul din Nisa

Autorităţile franceze au arestat preventiv un nou posibil complice al autorului atacului islamist din Nisa, soldat cu trei morţi, afirmă presa franceză.

Astfel, suspectul are 35 de ani şi s-a întâlnit cu autorul atacului de la Nisa cu o zi înainte de comiterea crimelor. În cadrul investigaţiei, este în arest preventiv încă un presupus complice, în vârstă de 47 de ani.

Autorul atacului este un imigrant tunisian în vârstă de 21 de ani, Brayim A., ajuns în Franţa pe 9 octombrie trecând prin Italia.

Militantul islamist a ucis trei persoane şi a rănit numeroase altele în Catedrala Notre-Dame din Nisa. Individul a fost rănit de poliţişti şi este în arest preventiv.

Autorităţile franceze consideră atacul un act terorist.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS