Confidenţialitate

Australian Open: Jucători testaţi pozitiv la SARS-CoV-2

Doi jucători care urmează să participe la Openul Australiei au fost testaţi pozitiv la SARS-CoV-2, au anunţat marţi autorităţile sanitare locale.

Numărul cazurilor de infectare care au legătură cu turneul de Mare Şlem a ajuns astfel la 7, relatează France Presse.

Departamentul pentru sănătate al statului australian Victoria a precizat că în total nouă persoane au fost depistate pozitiv, însă două sunt considerate cazuri vechi.

Prestigiosul turneu de la Melbourne, care urmează să debuteze pe 8 februarie, cu o întârziere de trei săptămâni faţă de data iniţială, este perturbat după detectarea unor cazuri de Covid-19 în rândul celor o mie de jucători şi membri ai anturajului lor, care au sosit recent în Australia la bordul unor zboruri charter.

După detectarea unor cazuri de infectare cu Covid-19 în rândul pasagerilor din avioanele charter sosite la Melbourne de la Los Angeles, Abu Dhabi şi Doha, 72 de jucători şi jucătoare sunt acum izolaţi în camerele lor de hotel, fără posibilitatea de a se putea antrena, spre deosebire de ceilalţi participanţi la competiţie, cărora li se permite să se pregătească cinci ore pe zi.

Unii jucători, printre care şi românca Sorana Cîrstea, s-au plâns că nu au fost informaţi înainte de a veni în Australia cu privire la riscul plasării în carantină strictă, exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu starea lor fizică după 14 zile de izolare în camerele lor.