Confidenţialitate

Argeş: Sediul Primăriei Ungheni, călcat de hoți

Reprezentanţii Primăriei Ungheni au sesizat, joi dimineaţa, că, în cursul nopţii precedente, persoane neidentificate au pătruns prin efracţie în sediul instituţiei, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz.

“În dimineaţa zilei de 22 iulie, poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la sediul Primăriei Ungheni o fereastră a fost forţată, iar în interior se observă urme de răvăşire”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

La faţa locului s-a deplasat o echipă formată din poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Costeşti şi Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, precum şi specialişti criminalişti din cadrul Serviciului Criminalistic Argeş.

“În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în care se desfăşoară cercetări cu scopul recuperării prejudiciului al identificării autorilor şi tragerea acestora la răspundere penală”, adaugă IPJ Argeş.