Confidenţialitate

Aproximativ 180.000 de români sunt afectați în fiecare an de anularea sau întârzierea zborului

Zilnic pe aeroporturile din România sunt anulate sau au întârzieri în medie 5-6 zboruri, ceea ce rezultă într-o medie de 500 de români afectați în fiecare zi. Peste 1000 de zboruri cu astfel de probleme au fost înregistrate doar în ultimele 9 luni pe aeroporturile din România.

Conform datelor FlightClaim.ro, valoarea totală a compensațiilor la care aceștia ar avea dreptul anual depășește 35-40 de milioane de euro.

Traficul aerian în România înregistrează record după record, cu un număr de zboruri în creștere. Deja aeroporturile României au peste 20 de milioane de pasageri anual, ceea ce crește presiunea pe angajații aeroporturilor, dar și incidența problemelor de zbor. În fiecare zi în medie 5-6 zboruri care aterizează sau decolează din România au întârzieri de peste 3 ore sau sunt anulate.

Speriați de birocrație sau de procedura dificilă, doar cel mult 10% dintre românii aflați în situația unui zbor cu probleme ajung să își ceară drepturile de la companiile aeriene, iar restul de 90% renunță să solicite compensațiile de 250, 400 sau 600 de euro, în funcție de distanța zborului. Compania olandeză FlightClaim.ro, cu sediu și în România, înregistrează zilnic între 20 și 50 de cereri de compensare de la pasagerii români care doresc să își primească drepturile de la companiile aeriene.

La nivel european, pragul de 1 miliard de pasageri a fost atins inca din anul 2017, dar proportional cu acesta a crescut si incidenta problemelor de zbor. Conform datelor Eurostat, numarul zborurilor cu probleme a crescut in ultimii ani cu aproximativ 40%. In anul 2018 peste 4,5 milioane de pasageri au fost afectati de anularea sau intarzierea zborurilor, ceea ce se traduce printr-un total al compensatiilor de aproape 2 miliarde de euro. Valoarea medie a compensatiilor per pasager este de 422,85 euro.

Perioada cea mai aglomerată: sezonul de vară și lunile decembrie/ianuarie

Cum era de așteptat, perioada cea mai aglomerată din punctul de vedere al cererilor primite de către FlightClaim.ro este sezonul de vară, când companiile aeriene se supra-aglomerează, iar FlightClaim.ro înregistreaza și o cerere la fiecare 30 de minute. Aproximativ 9 din 10 cereri primite de companie sunt soluționate pozitiv, iar pasagerii ajung să își primească compensația conform legii.

De la începutul anului și până acum, cele mai multe zboruri anulate au fost în luna Ianuarie, când aeroporturile din România au înregistrat peste 180 de zboruri care au întârziat minim 3 ore sau au fost complet anulate, dar și luna August când aproape 170 de zboruri au fost întârziate sau anulate, în special zboruri low-cost sau charter. De asemenea, o parte dintre zborurile de linie întârziate au produs și pierderea conexiunilor, astfel că tot mai mulți pasageri care zboară către destinații exotice și îndepărtate încep să solicite compensația de 600 euro/persoană.

Cele mai multe zboruri întârziate și anulate au fost înregistrate de compania Tarom, dar și de companiile low cost Wizz Air, Ryanair și Blue Air.

Conform datelor FlightClaim.ro, destinațiile cu cele mai frecvente întârzieri sunt Milano, Madrid, Roma, Larnaca și Londra.