Confidenţialitate

Anul Național Cardinal Iuliu Hossu, inaugurat prin ceremonie omagială la Academia Română: Beatificat în 2019 de către Papa Francisc | AUDIO | GALERIE FOTO

Ceremonie omagială la Academia Română: a fost inaugurat Anul Național Cardinal Iuliu Hossu. Este vorba despre cel care a citit proclamația Marii Uniri de la 1918. Fostul cardinal greco-catolic a fost beatificat în 2019 de către Papa Francisc.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Iuliu Hossu a fost Episcop Greco-Catolic din Cluj și a fost numit cardinal de către Suveranul Pontif cu doar un an înainte de moartea sa, în 1970

Anul Cardinal Iuliu Hossu a fost inaugurat pentru a celebra viața acestuia

„Este un prilej de meditație asupra noastră, asupra capacității noastre de a ne înțelege pe noi înșine, de a ne aduce aminte de unde venim și a ne întreba încotrio vrem să mergem”, a spus scriitoarea Ana Blandiana.

Pentru a marca anul, la Cluj și la Satu Mare au fost deschise două muzee mobile, cu obiecte care i-au aparținut Cardinalui Iuliu Hossu. Acestea vor ajunge și în alte orașe mari din țară.

Proclamația Unirii la Marea Adunare Națională din Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, citită de Iuliu Hossu

Iuliu Hossu a citit proclamația Unirii la Marea Adunare Națională din Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, care a unit Transilvania și Regatul României. În 1948 a fost arestat de comuniști, alături de alți episcopi catolici români și preoți ortodocși.

Cardinalul Iuliu Hossu: „Am fost îmbrăcați din cap până în picioare de robi și tratați de robi. De multe ori numai pentru a ne batjocori”.

Intervievator: Și cât ați stat în Sighet?

Cardinalul Iuliu Hossu: „Acolo noi am stat, episcopii, patru ani și șapte luni și 11 zile”.

A fost întemnițat în mai multe închisori, inclusiv la Sighetu Marmației, iar în 2019 a fost beatificat de către Papa Francisc pe Câmpia Libertății de la Blaj.

Sursa colaj foto: Europa FM

Citește și: Ana Blandiana, despre sensul democrației la români: „E clar că oamenii nu mai simt nevoia să aleagă din moment ce nu mai iau între ce” | VIDEO