Confidenţialitate

ANM: Cod galben de ploi torențiale și instabilitate atmosferică pentru aproape toată țara

De sâmbătă, ora 11, meteorologii anunță că în zonele de deal și de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova și în sudul Banatului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi torențiale pe suprafețe mai mici și pe intervale mai scurte de timp. A fost emis cod galben.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), sâmbătă, în zonele de deal și de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

Pentru aproape toată țara a fost emis cod galben care intră în vigoare la ora 11.00 și este valabil până la ora 21.00. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Din noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 2.00, se restrânge codul galben și rămâne valabil doar în județele Caraș-Severin, Timișoara, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureș, Bistrița-Năaăsud, Harghita, Suceava, Neamț, Iași și Botoșani.

Această avertizare este valabilă până duminică, la ora 10.00. Vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25 – 30 l/mp și izolat 35 – 40 l/mp.

 

Vineri seară o ploaie torentiala de 50 de minute a inundat bulevarde mari si subsoluri ale unor clădiri.