Confidenţialitate

Anchetă UEFA după ce la meciul dintre Rennes și FC Krasnodar nu s-au respectat măsurile sanitare

Stadionul echipei franceze Rennes are 30 de mii de locuri. Pentru meciul din Liga Campionilor cu echipa rusă FC Krasnodar, a fost permis accesul unui număr de 5 mii de suporteri. În teorie, ar fi fost suficient spațiu pentru a păstra distanțarea fizică, însă din imagini se vede cum suporterii se îngrămădesc.

Pe lângă faptul că nu au rămas pe locurile care le-au fost alocate, mulți dintre ei nici nu au purtat mască. În plus, în tribune au fost blocate căile de acces şi astfel a fost împiedicată formarea circuitelor de intrare și ieșire prevăzute de lege. Cazul va fi judecat pe 10 noiemebrie de către de Comisia de Control, Etică și Disciplină a UEFA.

Amintim, și oficialii celor de la CFR Cluj au declarat că la meciul lor din Europa League cu TSKA Sofia nu s-au  respectat măsurile de protecție sanitară. În tribune au fost 15 mii de fani ai echipei bulgare, lucru care a nemulțumit autoritățile de la Sofia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Victor Marin