Confidenţialitate

ANALIZĂ: România este pe locul 3 în lume la scăderi de preț ale benzinei în 2020 | GRAFIC

O analiză Picodi.com care a urmărit schimbarea prețurilor benzinei în lume arată că România se află pe locul 3 în lume la scăderi de preț în 2020.

În România prețurile benzinei au scăzut cu 14%, aceasta situându-se pe locul 3 în acest clasament. Reduceri puțin mai mici au fost înregistrate în Austria (−10,1%), în Franța (−8,8%) și în Grecia (−7,5%).

Dacă pentru multe dintre țările analizate sunt scăderi de prețuri, pentru altele însă se remarcă o creștere a lor. De exemplu , în Rusia, unde prețul benzinei a crescut cu 0,8% față de anul trecut, iar în Belarus carburanții s-au scumpit cu până la 12,4%. Totuși, chiar și după aceste fluctuații de preț, de cea mai ieftină benzină din Europa se pot bucura rușii – acolo prețul mediu, la schimbarea valutei din ruble, ajunge la 58 de eurocenți, în timp ce olandezii plătesc cel mai scump – 1,58 €/litru.

Autorii analizei precizează că prețurile medii ale benzinei pentru prima jumătate a anului 2020 în peste 100 de țări din întreaga lume provin de pe globalpetrolprices.com, dar și din alte surse locale.