Amenzi pentru curățenia deficitară de la spitalul Bagdasar Arseni

După ce în spațiul public au apărut  imagini cu femei de serviciu care spălau pereţii cu un mop murdar, Spitalul Bagdasar Arseni și firma de curățenie au fost amendate.

Inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti au depistat nereguli.

Mopurile nu erau spălate în mod corespunzător, iar în depozitul firmei de curăţenie din spital nu exista în stoc dezinfectant de nivel înalt.

Curăţenia este făcută de o firmă specializată, din afara spitalului, aşa că amenzile au fost aplicate acesteia.

În total, 63.000 de lei. 35.000 lei pentru nerespectarea procedurilor specifice activităţii de curăţenie, dezinfecţie şi lipsa produsului pentru dezinfecţia de nivel înalt şi 20.000 de lei – celui care coordonează personalul firmei pentru nemonitorizarea activităţii.

Inspectorii sanitari au stabilit şi o serie de măsuri pe care spitalul şi firma de curăţenie trebuie să le pună în perioada următoare.

Controlul a fost făcut după ce deputatul Emanuel Ungureanu a postat pe Facebook imagini în care apar infirmiere care spală pereții cu un mop murdar.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS