ALDE îi dă afară pe cei care au acceptat posturi oferite de PSD

ALDE a anunțat oficial că, în ședința de vineri a Biroului Politic Executiv, i-a exclus pe Teodor Meleșcanu, Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu.

Este vorba de cei care au acceptat funcții în Senat, respectiv Guvern din partea PSD.

Formațiunea spune că aceștia au încălcat astfel hotărîrea din 26 august de ieșire de la guvernare.

Teodor Meleșcanu a anunțat deja că va ataca decizia de excludere în instanță.

Anunțuri similare au fost făcute și de către Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu.

Alexandru Băișanu a anunțat că va merge în instanță și că va face plîngere penală împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu și a lui Daniel Chițoiu.

În opinia sa, reuniunea conducerii ALDE a fost convocată ilegal.

„ Orice membru de partid cînd e exclus trebuie chemat. Omul ăla are voie să se apere. Lucrul ăsta nu s-a întîmplat”, a adăugat el.

Vicepreședintele ALDE Marian Cucșa a declarat și el, după ședința Biroului Politic Executiv, că este nevoie de un Congres Extraordinar pentru redefinirea partidului.

„Am fost puși în fața unei situații de o lașitate ieșită din comun.

E ca și cum ai invitat colegii de partid pentru a le asculta părerile și le-ai înfipt cuțitul prin spate.

Așa ceva nu am întîlnit de cînd sînt în politică. E un gest de slăbiciune”, a declarat el,

Deputatul ALDE susține că nu îi este teamă de sancțiuni.

„Am fost primul care mi-am spus punctul vedere în ședințele din această vară. Majoritatea au fost în contradicție cu conducerea partidului”.

„Ținînd cont de ce s-a întamplat, cred că e mai necesar ca oricând de un Congres pentru redefinirea ALDE”, a mai spus Marian Cucșa.

Pe 26 august ALDE a stabilit ieșirea de la guvernare și formarea unei alianțe electorale cu Pro România, în vederea susținerii candidaturii lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale din noiembrie.

Decizia a st]rnit nemulțumirea unora dintre liderii partidului.

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS