Ajax Amsterdam și Internazionale Milano, eliminate din Liga Campionilor

Echipa olandeză, semifinalistă sezonul trecut, avea nevoie de un egal pe teren propriu cu Valencia pentru a merge mai departe.

„Liliecii” au marcat însă în minutul 24 prin Rodrigo și au reușit să își apere fragilul avantaj până la final, după o repriză secundă plină de nervi și dominată clar de „lăncieri”. 1-0 și Valencia I se alătură lui Chelsea, care a trecut cu 2-1 de Lille.

Și Inter a pierdut acasă, 1-2 cu FC Barcelona, care era însă deja calificată și a menajat mai mulți titulari, în frunte cu Messi.

Perez a deschis scorul pentru catalani, Lukaku a egalat înainte de pauză iar în repriza secundă Ansu Fathi a dat lovitura pe final și a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Ligii Campionilor, la 17 ani și 40 de zile.

De menționat că liderul din Serie A a avut nu mai puțin de 3 goluri anulate, toate pentru offside.

A profitat Borussia Dortmund, care a trecut – nu fără emoții – de Slavia Praga, 2-1.

Nicușor Stanciu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai cehilor, care au ratat o ocazie monumentală de a egala. Nemții au jucat în 10 ultimul sfert de oră.

Olympique Lyon a egalat-o în minutul 82 pe RB Leipzig, 2-2, după ce nemții au condus cu 2-0 la pauză în deplasare.

Lyon ajunge astfel în primăvară devansându-le cu un punct pe Benfica Lisabona și Zenit St Petersburg. Portughezii merg în Europa League după 3-0 aseară în meciul direct cu rușii.

Deținătoarea trofeului, FC Liverpool, avut meci greu cu RB Salzburg în Austria, unde risca eliminarea în cazul unei înfrângeri. Keita și Salah au marcat însă în interval de numai două minute în repriza secundă și s-a încheiat 0-2 în timp ce Napoli a trecut lejer, cu 4-0, de Genk.

Ianis Hagi a jucat din minutul 72 la belgieni.

După meci, antrenorul lui Napoli, Carlo Ancelotti a fost concediat. Formația italiană a încheiat o serie de 9 meciuri fără victorie.





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS