Confidenţialitate

A început testarea naţională anti-COVID

Testarea naţională anti-COVID-19 a început în judeţul Ialomiţa, dar au fost recoltate şi câteva probe din Bucureşti, a anunţat directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Programul ar urma să se încheie la sfârşitul lunii august şi este făcută cu cea mai avansata metodă disponibilă în acest moment, a declarat Adriana Pistol la Digi 24.

În toamnă, autorităţile vor avea o imagine despre procentul populației care a trecut prin infecţie, în cele 8 regiuni de dezvoltare ale țării.

”Toate probele care sosesc sunt însoţite de un cod de bare, care este automat încărcat în platforma STS. Au început să se facă câteva prelevări (…) Este un eşantion care este calculat într-un fel anume, dar este şi un pas de numărare să asigurăm cât mai mult corectitudinea aleatoare a persoanelor care sunt participante şi, evident, cu consimţământul lor. Noi credem că, la sfârşitul lunii august, o să avem încheiate recoltările şi cea mai mare parte din rezultate la dispoziţie”, a explicat medicul.

”Datele vor fi puse la dispoziţia decidenţilor. De aceea derulăm acest studiu, ca să sprijine decidenţii pentru măsuri, şi mai ales pregătirea sistemului sanitar pentru ce ar putea veni”, a adăugat Adriana Pistol.