Confidenţialitate

25 ianuarie 1858, ziua de naștere a “Marșului nupțial”

“Marșul nupțial” de Felix Mendelssohn Bartholdy și-a început drumul către celebritate pe 25 ianuarie 1858. Atunci a fost cântat la nunta prințesei Victoria a Marii Britanii, fata cea mare a reginei Victoria, cu Prințul moștenitor Frederick William, viitorul împărat german și rege al Prusiei. A fost dorința miresei, care îi admira pe compozitorii germani.

Nu era prima dată când “Marșul nupțial” al lui Felix Mendelssohn Bartholdy se auzea la o nuntă în Anglia, însă de data aceasta era vorba de familia regală, ceea ce a asigurat intrarea partiturii în istorie pentru totdeauna.

Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, cunoscut sub numele de Felix Mendelssohn, a activat în perioada de început a romantismului. Lucrările sale includ simfonii, concerte, oratorii, piese pentru pian și muzică de cameră. Născut pe 3 februarie 1809, în Hamburg, a început să compună la o vârstă fragedă. Primele sale lucrări sunt din perioada când avea vârste cuprinse între 12 și 14 ani.

Mai bine de un secol, aceste lucrări au fost ignorate, dar acum s-au făcut înregistrări cu ele, și se prezintă ocazional în concerte.

La vârsta de 15 ani a scris prima sa simfonie recunoscută, pentru orchestră simfonică mare, ”opus 11 în do minor”. La vârsta de 16 ani a scris ”Octetul pentru coarde în Mi bemol major”, prima lucrare în care și-a dovedit pe deplin genialitatea, lucrare care, împreună cu Uvertura “Visul unei nopți de vară”, scrisă cu un an mai târziu, sunt cele mai bine cunoscute lucrări din tinerețe.

În 1842 a compus muzica de scenă la piesa „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, în care este inclus ”Marșul nupțial”, care devine o piesă populară pentru nunți.

“Marșul nupțial” de Felix Mendelssohn Bartholdy