Confidenţialitate

17 copii ucraineni răpiți de soldații ruși au fost eliberați

Mai mulți copii ucraineni răpiți de soldații ruși au fost eliberați și s-au întors acasă, după luni de zile.

Evenimentul vine în contextul în care Curtea Penală Internațională a emis împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin pentru deportare ilegală de copii ucraineni.

Se vorbește despre peste 16.000 de copii care ar fi fost luați și duși în centre din Rusia.

Numărul copiilor care s-au întors acasă este infim față de cei despre a căror soartă nu se mai știe nimic de luni de zile. Doar câțiva s-au reîntâlnit cu părinții lor.

Unul dintre copiii răpiți de soldații ruși spune că “În fiecare dimineață, la 08:15, ne forțau să ne ridicăm în picioare pentru imnul rusesc”.

Unii spun că au fost bine îngrijiți și că s-au și distrat. Dar li s-a spus că au fost abandonați de părinți.

Potrivit ABC, un băiat susține, însă, că a fost atât de rău încât el și o fată au fugit, dar au fost găsiți de poliție după două zile.

Majoritatea au fost ținuți în tabere controlate de Rusia.

Familiile copiilor răpiți primesc consiliere socială și psihologică, iar activiștii spun că vor continua munca pentru a aduce și mai mulți copii înapoi acasă.

Săptămâna trecută, Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin și a comisarului rus pentru drepturile copilului pentru crime de război, cu referire direct la deportarea ilegală de copii ucraineni.