Confidenţialitate

16 grupuri civice și organizații neguvernamentale organizează, duminică, Forumul Candidaților la Primăria București

16 grupuri civice împreună cu CeRe și Expert Forum organizează online duminică, între orele 11.00 – 13.00, ”un dialog civilizat între ei și Candidații pentru Primăria Municipiului București”, după cum se arată în descrierea eveimentului

Forumul de Candidați este al doilea de acest fel, primul fiind organizat în mai 2016, oferind posibilitatea ca cetățenii să își exprime viziunea despre orașul lor și să afle direct de la candidați propunerile electorale pentru acest mandat.

La Forumul de Candidați au fost invitați  principalii competitori la Primăria Municipiului București:

–       Călin Popescu-Tăriceanu, candidatul Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE)

–       Cătălin Deaconescu, candidat al Partidului Național Liberal (PNL) pentru funcția de Consilier în Consiliul General al Municipiului București,

–       Gabriela Firea, candidata Partidului Social Democrat (PSD)

–       Ioan Sîrbu, candidatul Alianţei PRO-Bucureşti 2020

–      Nicușor Dan, candidat independent susținut de Alianța USR-PLUS și PNL

–        Traian Băsescu, candidatul Partidului Mișcarea Populară (PMP)

–        Vlad Voiculescu, candidatul Alianței USR-PLUS pentru funcția de Consilier în Consiliul General al Municipiului București

Până la această oră, organizatorii anunță că au confirmat participarea Cătălin Deaconescu, Ioan Sîrbu, Traian Băsescu şi Vlad Voiculescu.

Invitații Forumului de Candidați vor răspunde întrebărilor bazate pe experiențele de lucru ale grupurilor civice, asociațiilor dar și celor primite din public în timpul forumului. Organizatorii anunță că dialogul va acoperi problematica parcurilor, spațiilor verzi și a spațiului urban, dezvoltarea imobiliară haotică și protejarea patrimoniului, infrastructură și mobilitatea urbană, transparența decizională, integritatea și calitatea serviciilor administrației publice, dialogul și colaborarea dintre comunități și autorități, protecția socială și societate.

Oana Preda, director executiv al CeRe: Centrul de Resurse pentru Participare Publică și Ana Otilia Nuțu, Analist de politici publice în energie şi infrastructură al Efor – Expert Forum vor fi moderatorii Forumului de Candidați.

Evenimentul va avea loc în regim de videoconferință pe Zoom și va fi transmis Live pe Facebook, pe pagina, aici: https://www.facebook.com/events/241154963948833/

 

Organizatorii Forumului de Candidați:

Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea, 

Asociația MozaiQ,

Asociația Părinți de Cireșari-Piața Domenii,

Grow Up România,

Grupul Civic de Oponență a Proiectului „Drum expres Ciurel – Splaiul Independenței – Autostrada A1 București – Pitești”,

Grupul Civic Iancului,

Grupul Civic Inițiativa Favorit,

Floreasca Civică,

Asociația Încotroceni-– Oameni, Idei, Poveşti, 

Grupul de Acțiune Civică Basarabia-Bucovina,

Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu,

Grupul de Inițiativă Civică Kiseleff, 

Grupul de Inițiativă Civică Lacul Tei,

Grupul Parcul Herăstrău,

Inițiativa Civică Bucureștii Noi,

Inițiativa pentru Bragadiru,

CeRe,

EFOR- Expert Forum.