Confidenţialitate

15 februarie în muzică

2009 – Un nou studiu, făcut public în această zi, a arătat că tinerii din Marea Britanie preferă să renunţe la sex decât la muzică. Dintre cei 1.000 de respondenţi implicaţi în cercetare, cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, 60% au declarat că ar prefera să petreacă o săptămână fără să facă sex, decât să fie privaţi de plăcerea de a asculta muzică.

2008 – Un apartament pe care l-au împărţit membrii trupei Beatles, timp de câteva luni, în toamna anului 1963, situat în Green Street, Mayfair, Londra, a fost vândut în urma unei licitaţii pentru suma de 2,35 milioane de euro. Pe holul clădirii în care se găseşte apartamentul a fost realizată o fotografie a trupei Beatles, utilizată pentru coperta ediţiei din decembrie 1963 a ‘The Beatles Book’.

2006James Blunt a cîştigat titlul de cel mai bun cântăreţ la Brit Awards iar cea mai bună cântăreaţă a fost desemnată KT Tunstall

2004Norah Jones ajungea pentru a doua oară în topul albumelor din Marea Britanie cu ‘Feels Like Home’

1997 – Trupa Texas ajunge pe primul loc în Marea Britanie cu albumul ‘White On Blonde’

1965 – A murit cântăreţul şi pianistul american Nat ‘King’ Cole

1959 – S-a născut Ali Campbell, vocalist şi chitarist al trupei UB 40. După depărţirea membrilor formaţiei, Ali Campbell s-a concentrat asupra carierei solo, calitate în care a susţinut mai multe concerte inclusiv în România

1947 – S-a născut basistul David Brown care-l acompaniază pe Santana

1944 -S-a născut Mick Avory, bateristul trupei The Kinks

1933 – S-a nascut Iosif Sava, critic muzical si realizator de emisiuni radio-tv. Acesta s-a stins din viaţă în anul 1998

1857 – A murit compozitorul rus Mihail Glinka