Dacă credeai că eşti limitat când vine vorba de accesorii, stilistul Ovidiu Lazăr are o veste bună pentru tine: ai foarte multe opţiuni la dispoziţie. Una din ele este umbrela.
Deşi este accesoriu sezonier, ce se pretează mai mult primăvara şi toamna, umbrela poate face ţinuta mai plăcută în anumite condiţii.
Umbrelele pentru bărbaţi se împart în două categorii (asta dacă vrem să nu ne complicăm): umbrelele clasice şi umbrele moderne.
Umbrelele moderne sunt, de obicei, rabatabile şi au mânerul din plastic. Sunt utile pentru că intră mai uşor într-o plasă sau geantă.
Umbrelele clasice, pe de altă parte, au mânerul din lemn şi arată mult mai bine în mâna unui domn cu pretenţii.
Un alt avantaj al umbrelelor moderne este acela că sunt mai uşoare. Însă acest lucru contează mai puţin din punct de vedere stilistic. O umbrelă clasică va arăta întotdeauna mai bine decât una modernă.
Umbrelele clasice au câteva elemente care le scot în evidenţă: vârful ascuţit, mânerul în formă de litera C precum şi lungimea lor de 2-3 ori mai mare decât a celor moderne.
Însă aceasta nu înseamnă că nu poţi purta umbrelele moderne. Deşi cele clasice sunt evident de preferat, fiecare se potriveşte anumitor situaţii:
- umbrelele clasice merg foarte bine la costum, pantaloni de stofă, pantaloni scurţi de stofă precum şi la alte tinute care au o tentă mai formală
- umbrelele moderne au stil doar dacă porţi haine lejere, unde o umbrelă clasică nu-şi va avea locul
În situaţiile de zi cu zi, purtatul umbrelelor moderne nu este deloc o greşeală de stil. Doar că, atunci când vrei să ieşi în evidenţă prin acest accesoriu, trebuie să mergi pe varianta mai puţin aleasă de cei din jur. Cum umbrelele clasice nu sunt nicidecum depăşite (chiar dimpotrivă), ai toate motivele să le alegi.
Ovidiu Lazăr,
www.FiiCuStil.ro
comenteaza twitter digg delicious Stumble it!