Parfumul e acel element care completează orice ținută, cireașa de pe tort. Dacă te-ai îmbrăcat bine și te-ai asortat, un parfum care miroase bine nu va face decât să strângă și mai multă invidie sau admirație.
Trecând peste cum să îți alegi parfumul potrivit, trebuie neapărat să știi cum anume se aplică. Asta din două motive:
- Vei folosi mai puțin în timp ce mirosul se va simți la fel de bine
- Mirosul va dura mai mult
Cred că sunt două motive suficiente pentru a învăța cum săte dai cu parfum, nu?
Cheia datului cu parfum este reprezentată de punctele de presiune. Aceste puncte de la suprafața corpul tău au temperatura mai mare, din cauza faptului că vasele de sânge sunt mai aproape de suprafața pielii. Acestea sunt:
- gâtul
- încheieturile mâinilor
- în spatele urechilor
Aceste zone sunt cele mai bune pentru a aplica parfumul.
Știai că parfumul miroase altfel pe fiecare din noi? Asta e din cauză că, după aplicare, au loc o serie de reacții chimice între parfum și piele. Reacțiile sunt intensificate dacă parfumul este aplicat în punctele de presiune, ceea ce și vrem, pentru că temperatura mai ridicată favorizează reacția.
Ideea de bază este să aplici parfumul exact în aceste puncte, pentru un miros cât mai puternic.
A doua tehnică e folositoare pentru a păstra mirosul parfumului cât mai mult timp.
Dacă zona pe care aplici parfumul stă foarte mult în contact cu aerul, mirosul va tinde să dureze cât mai puțin. Mă refer aici în primul rând la gât și la spatele urechilor. Același lucru se aplică și la încheieturile mâinilor în cazul în care porți mânecă scurtă.
Deci unde putem aplica parfum pentru a-l face să țină cât mai mult. Răspunsul e: undeva unde acoperit de haine tot timpul. Iar cea mai bună variantă este pieptul.
Un mic avertisment: nu vreau să rămâi cu ideea greșită că trebuie să te dai cu parfum peste tot. Riști ca mirosul să fie prea puternic pentru cei din jur. Am văzut mulți bărbați folosind prea mult parfum iar statul pe lângă ei devenea aproape insuportabil
Nu fii ca acei tipi. Aplică în total 3-4 pufuri, maxim, din care unul pe piept. E suficient.
Ovidiu Lazăr,
www.FiiCuStil.ro
twitter digg delicious Stumble it!