Cinci motive să porţi cravată

marime text-+

Cinci motive să porţi cravată

Bill Blass spunea că "ochiul devine atât de obişnuit cu ceea ce vede încât, dacă nu faci o schimbare, devii plictisit".

E la fel şi în modă. Una dintre cele mai uşoare metode de a face o schimbare vestimentară este să porți accesorii. Femeile au de unde alege însă bărbații par a fi limitați când vine vorba de ele. Deloc!
Dacă vrei un accesoriu cu stil, cravatele sunt soluţia.
Și pentru că nu dau sfaturi fără motiv, am exact cinci motive pentru tine în favoarea cravatelor.

Cravatele pot fi purtate şi la blugi. Când ne gândim la cravate, ne gândim automat la costume. Însă există şi cravate casual, ce pot fi purtate la blugi, tricouri polo sau cămăşi cu mânecă scurtă. Dacă vrei să impresionezi vreo fată sau să faci o schimbare mai mult pentru tine, nu trebuie să cheltui o grămadă de bani pe haine scumpe. E suficient să porți aceleași haine și să adaugi o cravată subțire.

Poţi părea mai înalt. Dungile verticale pe o bluză sau cămașă dau iluzia că persoana e mai înaltă decât în realitate; cravatele, prin felul cum sunt construite, dau același efect.

Clasă. Chiar dacă alegi să porți cravate cu blugi și tricouri, cravata este considerată un element clasic într-o ținută. Una e să porți la gât un lanț gros de argint și alta e să porți o cravată.

Ai de unde alege. La ținute e greu să te joci cu culorile și imprimeurile - riști să arăți ridicol. La cravate, în schimb, poți să alegi din infinitatea de modele și culori: cu dungi, cu buline, cu romburi etc.

Cravata poate fi o pată de culoare în ţinuta ta. De fapt, una din tendințele pe care le am în ultima vreme este să port ținute închise la culoare și o cravată colorată. Ochiul privitorului devine inevitabil atras de aceasta.

Acum că ai motive serioase să iei în considerare cravatele, nu mai rămâne decât un singur lucru: să mergi să probezi câteva cravate.


Uite ce trebuie să faci:

Stabileşte dacă vrei o cravată pentru blugi sau una pentru costum. Cele de costum ar trebui să fie din mătase în timp cec, cele casual pot fi și din sintetice.

Îmbracă-te cu cămașa sau tricoul tău preferat, la care plănuiești să porți cravata.

Mergi prin magazine și probează cel puţin zece cravate. Cere părerea vânzătoarei şi documentează-te pe Internet despre ce culori merg cel mai bine în funcţie de compelxitatea pielii tale şi de culoarea cămăşii sau tricoului.

Hotărâşte-te la una, mai probeaz-o o dată şi apoi o poţi cumpăra.

Ultimul pas e şi cel mai important. Dacă amâni acum, s-ar putea să te răzgândești până data viitoare. Nu numai că nu vei mai beneficia de senzația pe care ai putea-o face cu o cravată dar… articolul meu ar fi de prisos.

Revenim pe final la citatul de la care am pornit "Câteodată, ochiul devine atât de obişnuit cu ceea ce vede încât, dacă nu faci o schimbare, devii plictisit. E la fel şi în modă. Despre asta cred eu că e stilul".

Ovidiu Lazăr,
www.FiiCuStil.ro

printeaza pagina recomanda pagina trimite prin Yahoo!Msg