Confidenţialitate

UE vrea să ajungă la un acord cu Marea Britanie privind Brexit până în octombrie 2018

Uniunea Europeană își dorește un acord cu Marea Britanie privind Brexit-ul până în octombrie 2018. Anunțul a fost făcut astăzi de șeful echipei de negociere a Uniunii Europene, Michel Barnier. El a susținut în urmă cu câteva ore prima sa conferință de presă în această calitate.

Michel Barnier spune că a fixat acest obiectiv cu condiția ca Marea Britanie să-și țină promisiunea de a lansa procesul oficial de ieșire din spațiul comunitar până la sfârșitul lui martie 2017.

Dacă premierul britanic Theresa May îşi ţine promisiunea de a oferi o notificare oficială va dura câteva săptămâni până când UE va putea lansa discuţiile, spune Michel Barnier. După ce se va ajunge la un acord, va dura câteva luni până ce acesta să fie ratificat de Londra şi de ceilalţi 27 de membri UE.

Barnier a mai subliniat că Marea Britanie nu poate obține avantaje mai mari în afara UE decât avea ca membru în blocul comunitar și nici nu va avea acces la piața unică fără a accepta libera circulație a persoanelor.

În cazul în care lucrurile vor decurge conform planului, Marea Britanie va ieşi din UE înainte de următoarele alegeri parlamentare, din mai 2019.