Confidenţialitate

TÂRGU JIU: Statuie dată jos pentru că avea sânii prea mari

Situație incredibilă la Târgu-Jiu: Busturile soților Tătărescu au fost date jos de pe socluri și vor fi expuse intr-o comună din județ.

Decizia aparține Ministerului Culturii și este una controversată.

Statuile au fost date jos pentru că sculptorul și-a imaginat pieptul Arethiei prea generos – transmite corespondenta Europa FM, Gabriela Mladin.

Ani de zile, busturile lui Gheorghe și Arethiei Tătărescu au stat pe socluri într-un parc din Târgu-Jiu, pe axa operelor lui Brâncuși.

În urmă cu 3 ani, o comisie de la Ministerul Culturii a decis că busturile trebuie date jos pentru că cel al soției fostului prim-ministru nu corespunde realității.

Mai exact, scuptorul și-ar fi dat drumul imaginației, făcându-i un piept prea generos. Și pentru că nu putea fi îndepărtat doar bustul soției, comisia a decis ca ambele statui să fie puse la pământ.

Decizia a creat multe discuții în rândul oamenilor de cultură din Gorj, și, pentru a stinge spiritele, nu a fost aplicată.

Până aseară, când statuile au fost îndepărate. Autorul susține că va da în judecată Ministerul Culturii pentru această decizie, mai ales că aceeaşi comisie a hotărât că aceleași busturi pot fi expuse într-o comună la 50 de km distanță de Târgu Jiu.

Arethia Tătărăscu este cea care i-a cerut sculptorului Constantin Brâncuși și a finanțat realizarea Coloanei fără sfârşit, a Porţii Sărutului și a Mesei Tăcerii la Târgu-Jiu.