Stiri care contin tagul: patrimoniu
Gasesti 6 articole pe europafm.ro cu tagul patrimoniu
-
Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa, inclusă de UNESCO în Lista Patrimoniului Mondial
Biserica este situată în interiorul Mănăstirii Suceviţa şi este singura care include o reprezentare a scării Sfântului Ioan Climax.
-
Patrimoniul, prioritatea "zero" a ministrului Culturii
În cadrul Ministerului Culturii a fost înfiinţat un nou secretariat de stat, care va gestiona problemele legate de patrimoniu.
-
Semnal de alarmă privind starea patrimoniului naţional
O comisie prezidenţială a analizat situaţia monumentelor istorice din România şi propune o serie de măsuri pentru conservarea lor.
-
Corpul de Control al Ministerului Culturii a început o anchetă la Mănăstirea Hurezi
Măicuţele au demolat constructii importante aflate in patrimonial UNESCO, printre care un cuptor de pâine, din perioada ctitorului mănăstirii, Constantin [...]
-
Summit NATO: doar Croaţia şi Albania vor fi invitate să adere
La insistenţele Greciei, invitaţia pentru Macedonia a fost amânată - potrivit Reuters
-
Protest faţă de schimbarea numelului "Macedonia"
Grecia susţină că acest termen aparţine exclusiv patrimoniului său naţional