miercuri 16 noiembrie 2011 la 14:10 | ONG

Pădurile virgine de la Şinca

marime text-+

Cele 351 de hectare sunt, deocamdată, neafectate de activităţile umane, însă o altă porţiune a pădurii, de aproximativ 50 de hectare, a fost exploatată în mod legal, înainte ca WWF să poată interveni.

Pădurile au fost vizitate, marţi, şi de Ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Acesta s-a angajat că până la sfârşitul anului, toate pădurile virgine din ţară vor fi puse sub protecţie totală, adică nu vor mai putea fi tăiate.

"Pădurile virgine sunt adevărate comori, mai ales pentru cei care le înţeleg valoarea şi rolul atât de important. Până la sfârşitul anului, vom finaliza actul normativ menit să asigure protecţia acestor păduri, iar în 2-3 săptămâni vom încheia un protocol de colaborare cu WWF, în care vom include acţiunule viitoare, care vor asigura protecţia pădurilor virgine din România", a declarat Ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

Ministrul Mediului a mai precizat că s-au identificat, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fonduri europene în valoare de 100 de milioane de euro, disponibile pentru asigurarea compensaţiilor pentru proprietariii privaţi de pădure virgină.

Pe 24 octombrie 2011, WWF România a lansat, alături de Europa FM, campania Salvaţi pădurile virgine!, cu scopul de a pune sub protecţie cele 250.000 de hectare de păduri virgine din ţara noastră, printre ultimele din Europa. Peste 80% dintre pădurile virgine din România nu au, în prezent, nicio formă de protecţie şi sunt în pericolul de a fi distruse în mod legal.

În doar trei săptămâni, peste 70.000 de persoane s-au alăturat demersului iniţiat de WWF, semnând petiţia campaniei, disponibilă pe www.padurivirgine.ro. Aceasta solicită Ministerului Mediului şi Pădurilor, garantul şi reprezentantul mediului în Guvernul României, să ia măsurile necesare pentru protejarea acestor păduri, în cel mai scurt timp.

Ascultaţi un reportaj realizat de Elena Tudor, în Pădurile Şincii.

printeaza pagina recomanda pagina trimite prin Yahoo!Msg

Alte articole care te-ar putea interesa