Festivalul Internaţional Shakespeare, ajuns la cea de-a şaptea ediţie, se va desfăşura în perioada 23 aprilie - 9 mai 2010 la Craiova şi la Bucureşti.
Festivalul Internaţional Shakespeare, organizat în paralel în Bănie şi în Capitală, se desfăşoară în acest an sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, Traian Băsescu.
Iniţiatorii evenimentului sunt Fundaţia Shakespeare şi Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova.
Partea bucureşteană a acestei manifestări este organizată în parteneriat de Institutul Cultural Român şi ArCuB (Arta şi Cultura Bucureştiului - Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti).
Tema acestei ediţii este "Constelaţia Hamlet". Pe scenele bucureştene vor fi prezentate două creaţii de avergură ale teatrului european contemporan: spectacolele cu piesa Hamlet în variantele regizorilor Thomas Ostermeier (Germania), cu trupa Teatrului Schaubűhne Berlin, şi Elizabeth LeCompte (SUA), cu trupa The Wooster Group din New York. Cele două reprezentaţii ale Teatrului Schaubűhne Berlin vor avea loc în deschiderea evenimentului, la Teatrul Naţional, Sala Mare, pe 24 şi 25 aprilie, iar cele patru ale companiei The Wooster Group vor avea loc la Teatrul Bulandra, Sala "Toma Caragiu", pe 6, 7, 8 şi 9 mai.
La festival vor participa, de asemenea, două producţii româneşti. "Hamlet" în montarea regizorului László Bocsárdi va fi prezentată de Teatrul Metropolis, în ziua de 8 mai. Pe 9 mai, la finalul festivalului şi ca un preambul al ediţiei din anul 2012 - "Lumea-i un teatru, noi suntem actorii" - se va juca, la Teatrul Odeon, spectacolul Pyramus & Thisbe 4You, în regia lui Alexandru Dabija.
Toate reprezentaţiile din Capitală vor începe la ora 19.00.
twitter digg delicious Stumble it!