Mai multe sindicate și organizații au cerut autorizație de la Primăria Capitalei pentru acțiuni de protest.
Pe lângă manifestările spontane, din stradă, vor fi și acțiuni de protest autorizate. 16 la număr a autorizat Primăria Capitalei în perioada 23 - 31 ianuarie.
Mâine, de Ziua Unirii, membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, alături de alți sindicaliști se vor strânge în Piața Victoriei. Vor fi 10 mii de oameni - spune Mircea Dogaru, președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate. Protestatarii vor pleca apoi în marș pe bulevardul Aviatorilor până la televiziunea publică.
Pe 25 ianuarie, cadrele militare disponibilizate își mută pichetul la Cotroceni.
Și revoluționarii au anunțat proteste toată săptămâna.
150 de membri ai Asociației 21 Decembrie 1989 vor picheta zilnic sediul PDL, între orele 11.45 și 13.30.
De altfel, revoluționarii au programată o întâlnire cu secretarul general al PDL, Ioan Oltean, în cursul acestei după-amiezi, de la ora 15.00.
5.000 de sindicaliști afiliați la "Cartel Alfa" şi Asociaţia Aurarilor Roşia Montană se vor aduna sâmbătă în Piața Constituției, unde vor picheta sediul Ministerului Mediului.
twitter digg delicious Stumble it!