Aproape 700 de cazuri au fost confirmate în 12 judeţe din ţară. Potrivit Ministerului Sănătăţii, boala a apărut în comunităţile care au refuzat vaccinarea.
Probleme sunt în toată Europa. 8 ţări au raportat deja mii de cazuri, iar boala îi afectează atât pe copii, cât şi pe adulţi.
Cele mai multe cazuri de rujeolă s-au înregistrat în judeţele Mamamureş şi Bihor, dar focare ale bolii au fost confirmate şi în Sălaj, Arad, Satu Mare, Ialomiţa, Galaţi, Prahova, Neamţ, Ilfov şi Sibiu.
Numărul de îmbolnăviri este de 3 ori mai mare decât anul trecut. S-a ajuns aici, pentru că mulţi au refuzat vaccinarea - spune Oana Grigore, directorul departamentului Comunicare din Ministerul Sănătăţii.
Rujeola este o boală infecţioasă care apare de obicei, la copii. Este foarte contagioasă şi e cauzată de un virus extrem de puternic.
Rujeola sau pojarul se manifestă prin febră mare, după care apar erupţii pe piele, un fel de pete roşii. Netratată, boala poate duce la complicaţii grave cum ar fi encefalita, otita şi pneumonia.
Medicii spun că singura soluţie pentru prevenirea îmbolnăvirii este vaccinarea. Cei care au făcut vaccinul sunt protejaţi toată viaţa.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat alerta în toată Europa.
E deja epidemie de rujeolă în ţări precum Franta, Germania, Danemarca, Norvegia, Elveţia, Olanda, Serbia şi Macedonia.
twitter digg delicious Stumble it!