Teodor Baconschi, Ioan Oltean şi Emil Boc au fost mandata să poarte discuţii cu partenerii politici şi sociali.
Conducerea Partidului Democrat Liberal a decis, la finalul unei şedinţe, să invite toate structurile importante ale societăţii civile, ale sindicatelor şi ale partidelor politice din Opoziţie, la dialog pe tema protestelor de stradă din Bucureşti şi din ţară.
Discuţiile cu membrii societăţii civile ar urma să le poarte prim-vicepreşedintele democrat-liberal Teodor Baconschi.
Secretarul general al PDL Ioan Oltean a fost desemnat responsabil de dialogul cu sindicatele.
Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, va chema la discuţii liderii partidelor din Opoziţie.
Purtătorul de cuvânt al democrat-liberalilor, Sever Voinescu, a declarat că actuala Putere este conştientă că nemulţumirile protestatarilor faţă de nivelul de trai sunt reale şi justificate.
PDL cere, de asemenea, să le fie asigurată protecţia protestatarilor non-violenţi.
Sever Voinescu a adresat, în numele partidului, un apel către reprezentanţii Opoziţiei ''să nu supraliciteze şi să nu supradimensioneze'' protestele celor care au ieşit în stradă în mai multe judeţe din ţară. Potrivit lui, ''USL face opoziţie din ce în ce mai agitată şi mai gălăgioasă''.
Purtătorul de cuvânt al a precizat că remanierea guvernului ar putea fi o ''soluţie posibilă''.
twitter digg delicious Stumble it!