vineri 1 ianuarie 2010 la 01:28 | Interne

În 2010 vom scăpa de criză, spune preşedintele Traian Băsescu în mesajul său de Anul Nou

marime text-+

"La mulţi ani, români! La mulţi ani, români din interiorul frontierelor şi din afara frontierelor României! La mulţi ani, cetăţeni români, etnici romi, maghiari, ucraineni, tătari, turci, sârbi şi de orice altă naţionalitate sub cetăţenie română! La mulţi ani, Armatei Române, fie ea acasă sau în teatrele de operaţii din Afganistan sau din Bacanii de Vest!

2009 a fost un an dificil, un an în care peste România a trecut criza globală, care ne-a afectat, dar nu ne-a îngenuncheat. 2009 a fost şi un an în care am avut parte de crize politice, crize politice pe care românii le-au tranşat prin votul lor pe 6 decembrie, atunci când au decis să fiu preşedinte al tuturor românilor pentru încă un mandat. Le mulţumesc şi celor care, prin votul lor, m-au sprijinit, le mulţumesc şi acelora care, prin votul lor, mi-au dat o lecţie.

Certitudinea votului din 6 decembrie rămâne că politicienii care pot să câştige sunt aceia care îşi iau ca aliat poporul român. Începem un An Nou, 2010, un an care trebuie dedicat reformei statului. Pe 22 noiembrie cea mai mare parte a românilor a votat pentru ca statul român să fie reformat, reformat începând cu cea mai importantă instituţie a statului, cu Parlamentul României.

Dar reforma statului nu înseamnă doar Parlamentul României. Trebuie să reformăm, să modernizăm sistemul de educaţie. Numai aşa copiii noştri vor avea şanse să facă performanţă. Numai aşa România - în ansamblul ei - va putea deveni o ţară performantă. Trebuie să reformăm sistemul de sănătate. Trebuie să consolidăm clasa de mijloc.

Trebuie să avem grijă de valorificarea avantajelor pe care ni le-a dat Dumnezeu. Avem condiţii să avem o agricultură performantă, un turism de succes, să dezvoltăm o industrie IT pentru care România are suficient de multe creiere. Avem nevoie de o justiţie dreaptă, o justiţie egală pentru toţi, fie ei oameni politici sau oameni simpli, fie ei oameni cu bani sau oameni fără bani.

Avem nevoie ca, în perspectiva anilor viitori, să facem din solidaritate un mod de a trăi. Românii trebuie să fie solidari cu aspiraţiile lor, trebuie să fie solidari cu ei şi, toţi la un loc, solidari cu ţara. Nu avem de ce să nu fim mândri de ţara noastră. Istoria ţării, cultura, tradiţiile noastre sunt cele care îi recomandă pe români ca una din cele mai puternice naţiuni ale Uniunii Europene.

Din acest motiv, cred că fiecare trebuie să avem în minte că dragostea de ţară înseamnă patriotism. Iar, patriotismul este parte a solidarităţii noastre cu ţara în care trăim, cu ţara pe care o iubim.

2010 va fi un an în care vom scăpa de criză, va fi un an în care optimismul va fi cel care ne va anima să depăşim momentul pe care l-am trăit în anul 2009. 2010 va fi, în acelaşi timp, anul în care se va hotărî dacă suntem capabili să rămânem loiali comenzii pe care poporul român ne-a dat-o pe 22 noiembrie. Oamenii politici au de trecut testul loialităţii şi al fidelităţii faţă de propriul lor popor.

Comanda primită de la români pe 22 noiembrie nu poate să fie negociată. Avem toţi obligaţia să răspundem acestei comenzi, acestei voinţe pe care românii au exprimat-o prin vot şi în cel mai democratic mod. Cred că esenţa evoluţiei noastre pozitive în perioada următoare este reforma statului. Fără reforma statului nu vom putea valorifica în favoarea românilor creşterea economică ce va fi reluată în al doilea trimestru al anului 2010.

Permiteţi-mi, dragi români, să închei urându-vă multă sănătate, bucurie, fericire în familii şi, cel mai important lucru, solidaritate. Solidaritatea cu noi înşine şi cu obiectivele noastre. Vă doresc la toţi, La Mulţi Ani! La Mulţi Ani, România! La Mulţi Ani, români!"

printeaza pagina recomanda pagina trimite prin Yahoo!Msg

Alte articole care te-ar putea interesa

Comentarii la acest articol

  1. radu

    duminică 3 ianuarie 2010 la 19:16

    bippppp! an puyiiii meiiii

  2. radu

    duminică 3 ianuarie 2010 la 19:15

    de 5 ani ? adica e bine deocamdata , ce va tot plangeti ?!!!

  3. radu

    duminică 3 ianuarie 2010 la 19:11

    cati ani ai maaa? [ionut} ai trait cand se scumpeau toate de la luna la luna? vremea lui iliescu ?ce stiii tu maaaa !

  4. BLOOFY

    sâmbătă 2 ianuarie 2010 la 09:40

    Iata ca am intrat in 2010. Ce pot spune despre astfel de scumpiri?? Parerea mea este ca sunt iminente. Cred ca criza te arunca in astfel de situatii. Ce pot spune despre scumpiri? Dar despre minciuna? Putem spera ca am intrat mai curati, mai demni in 2010? Dar despre moguli? Daca doriti, parerea mea este ca NU or sa fie schimbari la Antena si Relitatea... De ce? Pentru ca nu au interes. Probabil ca au fost pacaliti 5.000.000 de romani. Prin intermediul TV. Oare d-nul Vantu sau Voiculescu nu pot sa ne despaguneasca cu sume pana la 10.000 euro?? Oare nu se pot despagubii 5.000.000 romani X 10.000 euro pentru minciuna? Ar mai scoate tara din impas...si nu este totul. Ne putem gandii ca jurnalistii NU au demisionat. De ce oare? Nu au nimic la baza, cu toate astea NU au demisionat...Scumpiri, demisii, despagubiri, concedieri...

  5. CRIS

    vineri 1 ianuarie 2010 la 17:18

    a fi politician implica a fi "mancator de...." DAR sa nu uitam ca acest om a fost votat si ca doreste,sincer sau nu o face public,acelasi an nou cu bucurii la toata lumea pro sau contra sa,lucru pe care comunistii,pardon ,psd-istii nu l_au facut...deci mancator sau nu, stima si respect presedintelui acestei natiuni de egoisti,de denigratori si de oameni care fac rusine inaintasilor nostrii...un roman

  6. cecilia

    vineri 1 ianuarie 2010 la 09:01

    Mancator sau nu,este PRESEDINTELE ROMANIEI!!!Cand invata romanii sa-i respecte pe fratii lor...romani?NU pe Dl Basescu,ci pe CEILALTI care l-au votat!Cred ca inainte,tu ai gustat din el-din ****,ma refer.

  7. ionut

    vineri 1 ianuarie 2010 la 08:00

    basescu asa cum ne a obisnuit pana acum este un mare mancator de *****

Comenteaza

code