Automobilul românesc s-a clasat pe locul doi în clasamentul "Legende pe roţi", pentru perioada 2000 - 2010, realizat de revista Automotive News Europe.
Dacia Logan a fost depăşită de Mercedes Benz SL, în timp ce locul al treilea a fost ocupat de modelul electric Tesla Roadster.
Concursul, desfăşurat on-line, a inclus 14 secţiuni, fiecare acoperind câte o etapă din istoria automobilului. Clasamentul pentru fiecare perioadă a fost realizat în urma voturilor a peste 100.000 de participanţi, care au avut de ales între zece modele preselectate de un grup de specialişti în domeniul auto.
Dacia Logan se vinde in 46 de ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, dar şi în unele pieţe din America şi zona Oceanului Indian sau Pacific.
twitter digg delicious Stumble it!