Satelitul trebuie distrus întrucât riscă să cadă pe Terra
Naveta spaţială Atlantis se îndreaptă spre Terra, într-o încercare a NASA de a o aduce pe planetă înainte ca armata americană să încerce să distrugă un satelit de spionaj aflat în derivă.
Satelitul trebuie distrus întrucât are o încărcătură de combustibil pentru rachetă foarte toxic şi ar putea cădea pe Pământ la începutul lui martie.
Pentru această operaţiune Pentagonul va folosi rachete de război.
Satelitul de observaţie US 193 a fost lansat în decembrie 2006, iar la scurt timp după lansare computerele de bord au cedat făcându-l necontrolabil.
Acesta are la bord aproape 500 de kilograme de hidrazină şi a fost lansat în anul 2006, iar controlorii misiunii au pierdut legătura la scurt timp după intrarea sa pe orbită.
Experienţa de până acum arată că în cazul în care nu s-au dezintegrat în totalitate, rămăşiţele ajung să cadă în regiuni nelocuite iar pagubele sunt minore sau chiar nu se înregistrează.
Agenţia spaţială americană susţine că nu a fost supusă presiunilor din partea armatei pentru a aduce Atlantis înapoi pe Pământ.
twitter digg delicious Stumble it!