duminică 16 mai 2010 la 16:01 | Externe

A fost eliberată Clotilde Reiss, franţuzoaica reţinută timp de un an în Iran

marime text-+

S-a reîntors în Franţa profesoara Clotilde Reiss, reţinută timp de un an în Iran. Tânăra de 25 de ani a fost arestată la 1 iulie 2009 şi judecată apoi pentru spionaj şi sprijinirea protestelor antiguvernamentale.

Iniţial, justiţia de la Teheran a condamnat-o la 10 ani de închisoare, dar sentinţa a fost schimbată într-o amendă de 285.000 de dolari, potrivit avocatului său, Mohammad-Ali Mahdavi Sabet.

Timp de un an, cât a durat procesul, Clotilde Reiss nu a avut dreptul de a părăsi Iranul.

Preşedintele Senegalului susţine că s-a implicat în eliberarea profesoarei.

Parisul a respins ipoteza că ar fi plătit vreo sumă de bani pentru eliberarea tinerei.

Unii comentatori politici au remarcat adesea că Iranul ar fi folosit cazul Clotilde Reiss pentru a face presiuni asupra Franţei în timpul negocierilor privind programul nuclear controversat al republicii islamice. Teheranul este acuzat de comunitatea internaţională că fabrică în secret bomba atomică. Regimul condus de Mahmoud Ahmadinejad susţine că activităţile sale nucleare au doar scopuri paşnice.

printeaza pagina recomanda pagina trimite prin Yahoo!Msg

Alte articole care te-ar putea interesa