luni 8 iunie 2009 la 11:43 | Europa

Cum se vor organiza europarlamentarii ?

marime text-+

Grupurile politice

Pentru formarea unui grup politic este nevoie de 20 de parlamentari europeni care să reprezinte cel puţin o cincime din statele membre. Un europarlamentar poate fi membru al unui singur grup politic.

Există însă şi europarlamentari care nu aparţin niciunuia dintre grupuri şi sunt cunoscuţi ca parlamentari neafiliaţi.

Înainte de fiecare vot în plenul Parlamentului, grupurile politice consultă rapoartele comisiilor parlamentare pe marginea cărora pot face amendamenate.

Poziţia adoptată de un grup politic este rezultatul discuţiilor care au loc în interiorul grupului. În acelaşi timp însă niciun europarlamentar nu poate fi obligat să voteze într-un anume fel.

Preşedintele Parlamentului European - Conferinţa preşedinţilor

Ales de plen pentru un mandat de doi ani şi jumătate, Preşedintele Parlamentului European joacă un rol cheie: El sau Ea coordonează activităţile Parlamentului, prezidează adunările plenului, semnează bugetul şi legile adoptate adoptate împreună cu Consiliul European, celălalt organ legislativ al Uniunii, alcătuit din miniştrii statelor membre.

Preşedintele reprezintă Parlamentul în toate afacerile juridice şi relaţiile externe.

Conferinţa Preşedinţilor este alcătuită din preşedinţii grupurilor parlamentare şi preşedintele Parlamentului.

Conferinţa stabileşte agenda întrunirilor în plen, componenţa comisiilor şi delegaţiilor.

Comisii

Parlamentul European are 20 de comisii, fiecare specializat într-un anumit domeniu cum ar fi mediu, transporturi, industries au buget.

În alcătuirea acestor comisii se ţine cont de distribuţia politică a Parlamentului European dar numărul mebrilor variază de la un comitet la altul.

Acestea sunt responsabile pentru realizarea proiectelor dezătute în adunările plenare. În cadrul comisiilor, europarlamentarii dezbat şi votează nenumărate rapoarte.

În acest fel ei îşi exprimă opinia asupra propunerilor legislative sau asupra proiectului de buget al Uniunii Europene pentru anul următor.

În acelaşi timp, aceste comitete pot iniţia propriile rapoarte prin care fac recomandări într-un anumit domeniu Comisiei Europene sau chiar guvernului unui stat membru.

Comisii temporare şi Comisii de anchetă

Atunci când este cazul, Parlamentul European poate forma comisii de anchetă. De exemplu, în anul 2003, în urma scufundării petrolierului Prestige, europarlamentarii au format o comisie pentru îmbunătăţirea legislaţiei referitoare la siguranţa maritimă.

În 2006, o altă comisie a cercetat activităţile desfăşurate în Europa de serviciile secrete americane CIA, în urma dezvăluirilor apărute în presă referitoare la extrădările extraordinare şi detenţia ilegală în locuri secrete a unor suspecţi de terrorism.

Delegaţiile Parlamentului European

Delegaţiile parlamentului European sunt cele care discută cu parlamentarii ţărilor din afara Uniunii Europene. Rolul acestora este de a spori înfluenţa Uniunii în afara graniţelor sale.

printeaza pagina recomanda pagina trimite prin Yahoo!Msg

Alte articole care te-ar putea interesa