Alegerile parlamentare din toamna anului trecut au lasat in 2009 si cateva primarii fara edili.
Cel mai cunoscut caz este al orasului Cluj, unde primarul Emil Boc a ajuns premier, in urma desemnarii presedintelui Traian Basescu.
Aici vor fi organizate alegeri locale, ca si in alte orase sau localitati din tara.
Spre exemplu, in acest moment localitatea Faget din Timis este condusa de secretarul general. Primarul Dorel Covaci, edil al orasului din 1989, a devenit deputat.
Pentru ca nu au ajuns la un acord privind alegerea unui viceprimar inca de la alegerile locale din iunie, consilierii se hotarasera sa angajeze un city manager. Nici aceasta decizie nu mai poate fi luata pentru ca posturile din administratie sunt blocate.
Valentina Sita este secretar la primaria Faget. Acum are insa si atributii de viceprimar, dar si de primar. "Este simplu, eu sunt secretar, nu sunt nici primar, nici viceprimar. Nici nu cumulez funcţiile, nici nu iau 3 salarii. Doar că o parte dintre atribuţiile primarului, cele esenţiale pentru funcţionarea instituţiei mi-au fost transferate mie, în principal, ordonatorul de credite pentru că asta presupune posibilitatea de a efectua plăţi."
De ce renunta primarii la functie pentru a ajunge parlamentari? Unii dintre ei sunt cooptati de partid pentru ca, prin noul sistem electoral, au sanse sa castige un mandat de parlamentar in zona, pentru ca au un electorat fidel. Este si cazul lui Dorel Covaci, primar de 20 de ani, actual deputat. "Ca într-o familie, în momentul în care te înţelegi bine, simţi că rămâne o parte din tine în locul de unde urmează să pleci. Am considerat că după ce s-au făcut atâtea lucruri bune în Făget, este nevoie de a avea o privire de ansamblu asupra întregii zone, urmând să se deruleze fonduri structurale."
Legea prevede că, in maximum 90 de zile se organizează alegeri locale parţiale, iar timpul alocat campaniei electorale şi perioadei dintre cele două tururi de scrutin se injumătăţeşte, candidatii avand la dispozitie 15 zile.
twitter digg delicious Stumble it!