Tom Leppard are întreg corpul tatuat în aşa fel încât pielea sa imită blana unui leopard. Acesta a trăit mai bine de 20 de ani în pustietate pe insula scoţiană Skye.
Omul leopard, în vârstă de 73 de ani, a cheltuit aproape 10.000 de euro pentru aceste tatuaje.
În perioada în care a vieţuit pe insulă, folosea o canoe pentru a-şi transporta cumpărăturile săptămânale, dar şi-a dat seama că este prea bătrân să mai ducă o viaţa în sălbăticie şi a decis să se mute lângă Kyleakin.
"Eram foarte fericit, dar până la urmă sunt ca toţi ceilalţi oameni. Am ajuns prea bătrân pentru o astfel de viaţă. Am avut o canoe cu care parcurgeam 12 km pentru a-mi transporta cumpărăturile, dar a devenit din ce în ce mai greu pentru mine să vâslesc atât de mult", a mărturisit Tom.
Leppard este originar din Londra şi a deţinut recordul mondial al celui mai tatuat om din lume până când i-a luat locul Lucky Diamond Rich din New Zealand.
"Am iubit fiecare clipă, iar atunci când ai toată pielea tatuată cu un imprimeu de leopard, ajungi foarte uşor o atracţie turistică. Acum duc o viaţă mai liniştită. Vreau să mă odihnesc", a mai spus Tom.
twitter digg delicious Stumble it!