Derek Paravicini, iPod-ul uman (VIDEO)

Derek Paravicini s-a născut orb şi întâmpină probleme cu învăţatul. Însă, nu are nevoie decât să audă refrenul unei piese ca să o poată reproduce imediat.

Un articol apărut în "Independent" spune povestea lui Derek Paravicini, cel care îşi va face debutul în curând la Southbank Centre, în Londra.

În urmă cu 25 de ani, profesorul Adam Ockelford oferea lecţii de pian unei fete, la Şcoala pentru Nevăzători "Linden Lodge", din Wandsworth, Londra, când un cuplu, împreună cu fiul de cinci ani, a intrat în încăpere.

În câteva momente, băiatul a dorit să se îndrepte spre pian, unde a început să apese clapele în găsirea sunetelor potrivite.

"La început am crezut că este sărit de pe fix, dar dintr-odată am realizat că nu numai că interpreta "Don't Cry For Me Argentina", dar căuta sunete noi. Atunci am ştiut că este un geniu, nu un nebun", declară Adam Ockelford.

Paravicini, acum în vârstă de 30 de ani, va susţine primul lui concert acompaniat fiind de o orchestră, la "Southbank Centre" şi va mai avea alte reprezentaţii şi în Bristol.

Numit "iPod-ul uman", Derek s-a născut prematur şi chiar dacă terapia cu oxigen i-a salvat viaţa, anumite leziuni cerebrale l-au făcut să sufere de autism şi să aibă dificultăţi cu învăţatul.

Este nevăzător, incapabil să citească în Braille, de abia poate să numere, dar are un dar extraordinar: este în stare de orice reproducere muzicală, după ce a auzit o singură dată o piesă. Profesorul care l-a descoperit i-a scris chiar şi o biografie "In The Key Of Genius".

Când cei doi au intrat prima oară în contact, Paravicini cânta la o orgă de jucărie. Ockelford i-a luat mâinile şi i le-a pus deasupra degetelor sale, pentru ca elevul său să simtă mişcările.

"Mi-au trebuit câteva luni până să mă lase să mă ating de pianul lui. Era teritoriul său şi dacă încercam să cânt o notă, mă plesnea şi mă împingea de lângă el. Singurul mod în care puteam să îl învăţ, era să-l ridic, să-l duc în cealaltă parte a camerei şi să cânt ceva repede la pian, până să vină el. Era o modalitate bună, pentru că aşa copia tot. Nu vorbea mult, dar muzica a devenit un alt fel de limbaj. Şi-a dat seama că putea să comunice cu oamenii prin intermediul muzicii", a mai declarat profesorul.

10 ani i-au trebuit lui Ockelford pentru a-şi învăţa elevul să cânte corect la pian, un proces pe care el îl descrie ca fiind "fascinant".

Ockelford mai consideră că extraordinara capacitate de memorare a lui Paravicini îl deosebeşte de alţi muzicieni, care sunt constrânşi de rigiditatea portativului muzical.

Talentul de improvizaţie îl face pe Derek să poată cânta jazz sau chiar blues, spre deliciul publicului din SUA şi Europa.

"Nu are niciun pic de teamă. Muzicienii sunt conştienţi că s-ar putea să greşească o notă muzicală, dar simţul critic al lui

Derek aproape că nu există. Dacă greşeşte ceva, poate să acopere imediat cu altceva, în următoarea secundă", a precizat Roger Huckle, directorul ansamblului "Emerald" din Bristol.

Totuşi, Paravicini are probleme cu memoria de scurtă durată şi trebuie să aştepte orchestra pentru a începe o nouă piesă.