Deşi nu au nicio vină, unii copii se nasc cu diferite anomalii care le pot da peste cap întreg cursul vieţii, şi pot deveni o povară pentru familiile lor.
Acum câteva zile mass-media prezenta cazul unei fetiţe din India care s-a născut cu inima şi ficatul în afara corpului, pe piept.
Chirurgii care se ocupă de cazul acestei fetiţe vor încerca, printr-o intervenţie chirurgicală complicată, să mute organele copilului din exterior în interiorul corpului. Operaţia este cu atât mai dificilă fiind vorba de un nou născut.
Medicul pediatru Miridula Chatterjee de la Colegiul Medical Bengal a mărturisit că vor încerca să facă tot posibilul pentru a o salva dar fiind un caz extrem de rar, acesta i-a acordat sanse minime de supravieţuire.
Pe cât de rară pare această anomalie, am mai dat peste un caz asemănător, de data aceasta în China.
Zhang Weiyuan (foto), un băieţel în vârstă de patru ani, are o problemă asemănătoare cu cea a fetiţei născute recent în India. Inima lui Weiyuan s-a dezvoltat în afara corpului, undeva sub stern.
În prezent inima copilului este acoperită doar cu un strat subţire de piele şi se pot observa foarte uşor bătăile inimii şi modul în care ea funcţionează. Medicii de la Spitalul Shengjing, din cadrul Universităţii de Medicină din China, evaluează de ceva vreme starea lui Weiyuan, însă, ca şi în cazul menţionat anterior, cadrele medicale sunt rezervate cu privire la reuşita procedurii.
"Nu suntem siguri că vom putea realiza această intervenţie chirurgicală pentru a-i muta inima la loc", a declarat presei purtătorul de cuvânt al spitalului.
Weiyuan nu duce o viaţă uşoară şi se poate spune despre el că este izolat deoarece părinţii au luat hotărârea de a nu se mai juca cu ceilalţi copii, pentru a evita un posibil accident. Nici familiei sale nu îi este uşor. Tatăl său, Zhang Xianzhen, se simte vinovat de starea în care a ajuns băiatul lui şi regretă că nu a consultat mai repede un medic.
"Eu şi soţia mea suntem gunoieri, vă daţi seama că salariile noastre sunt foarte mici. Din cauza banilor nu am mers mai repede la spital, nu ne-am permis să plătim taxele. Dar tot vina noatră este... Weiyuan nu plânge niciodată, deşi stim că el suferă cel mai mult dintre noi toţi", a spus tatăl copilului.
Pe europafm.ro găsiţi în articolul "Copii extremi" alte câteva cazuri de anomalii ciudate întâlnite la copii.
twitter digg delicious Stumble it!