Confidenţialitate

Steaua și Dinamo au mai adus câte un fotbalist

Rivalele Steaua și Dinamo continuă campania de transferuri după debutul Ligii Întâi. Steliștii au obținut joi împrumutul fundașului Bogdan Mitrea de la Ascoli, din al 2-lea eșalon italian.

Fotbalistul de 28 de ani mai are un an de contract cu peninsularii, iar dacă va da randament, va rămâne la gruparea “roș-albastră” la finalul sezonului. Mitrea s-a remarcat în Liga Întâi la Viitorul Constanța, după ce a mai jucat la CSMS Iași. Steaua a mai adus vara aceasta încă 5 fotbaliști: Vlad Achim, Bojan Golubovici, Dan Popescu, Ovidiu Popescu și Adnan Aganovici.

Dinamo l-a transferat pe golgeterul Chindiei Târgoviște – atacantul de 22 de ani Daniel Popa. Acesta a marcat 16 goluri în sezonul precedent, iar joi s-a alăturat echipei antrenate de Ioan Andone, la Săftica.