vineri 16 iulie 2010 la 09:10 | Vedete

Mădălina Manole, înmormântată

marime text-+

Astăzi va fi înmormântată Mădălina Manole, la cimitirul Bolovani din Ploieşti.

Ieri, sute de fani şi de prieteni şi-au luat rămas bun ieri de la artistă, în foaierul Sălii Radio, unde a fost depus sicriul său.

Acum sicriul său se află la Capela bisericii Sf Treime, urmând apoi să fie dus la casa de cultura a sindicatelor din centrul oraşului Ploieşti, pentru ca cei care au apreciat-o pe artistă să îi aducă un uţtim omagiu.

Medicii legişti au stabilit în urma autopsiei, că Mădălina Manole s-a sinucis, înghiţind pesticid.

Biserica Ortodoxă condamnă sinuciderea, de aceea slujba de înmormântare va fi oficiată de un singur preot, în exteriorul bisericii.

Modul în care a fost tratat în mass-media cazul morţii Mădălinei Manole a scos încă o dată la iveală calitatea presei din România.

Mai multe organizatii media critică agresivitatea şi lipsa de deontologie profesională de care au dat dovadă unii dintre jurnalişti, în ultimele zile.

Un exemplu concret ar fi falsul interviu publicat de agenţia publică de presă Agerpres. Jurnaliştii susţineau că Madalina Manole l-a acordat în ajunul zilei sale de naştere, însă de fapt, erau fragmente din interviuri mai vechi şi citate de pe blogul artistei.

printeaza pagina recomanda pagina trimite prin Yahoo!Msg

Alte articole care te-ar putea interesa