Cea care ne-a reprezentat în acest an la Eurovision, împreună cu Ovi, s-a arătat surprinsă de succesul Germaniei în finala de sâmbătă.
Paula Seling s-a arătat surprinsă de succesul Germaniei în finala de sâmbătă, într-o intervenţie din această dimineaţă din emisiunea "Deşteptarea" de la Europa FM.
Paula Seling a vorbit cu Bogdan Miu, în direct la Europa FM, despre întreaga experienţă Eurovision Song Contest 2010.
Favorita ediţiei din acest an a Eurovision, reprezentanta Germaniei, Lena (Lena Meyer-Landrut), s-a clasat pe prima poziţie cu piesa "Sattelite". Deşi rezultatul era previzibil, el a luat prin suprindere delegaţia României, dar şi pe reprezentanţii altor ţări.
"Pe mulţi dintre noi ne-a surprins faptul că a câştigat Germania, deşi internetul vuia deja de câteva săptămâni bune despre această posibilitate. Cred că au fost multe alte piese mai îndreptăţite să fie în locul Germaniei, dar ştiţi cum gândesc eu, dacă ea a câştigat, înseamnă că asta a vrut Europa".
Este prima dată când Paula Seling acceptă să comenteze rezultatul Eurovision Song Contest 2010, ieri, la sosirea pe aeroport, ea refuzând să facă acest lucru.
twitter digg delicious Stumble it!