Chiar dacă complexul Zone Arena trebuia să se închidă, concertul lui Ozzy Osbourne va avea loc la data stabilită şi locul stabilit.
Concertul lui Ozzy Osbourne de la Bucureşti se va desfăşura tot la Zone Arena însă va trebui să se încheie înainte de ora 22.00.
"Vă asigur că Ozzy Osbourne va cânta la Bucureşti la Zone Arena. Concertul va începe la ora 20.30, pentru a se încheia la ora 22.00, astfel încât să nu tulburăm ordinea şi liniştea publică", a declarat Dorian Ciubuc pentru Mediafax.
El a precizat că Zone Arena nu se va închide, în ciuda cererilor Primăriei Sectorului 2 în acest sens.
"Noi am încercat să obţinem toate avizele necesare funcţionării, însă eliberarea lor a durat extrem de mult. Zone Arena a funcţionat, a fost amendată şi are un termen de conformare, de intrare în legalitate, până la 1 septembrie. Noi sperăm să obţinem autorizaţia necesară şi să putem funcţiona în continuare", a declarat Ciubuc.
twitter digg delicious Stumble it!