Confidenţialitate

Selecţionerul Iordănescu: Ne cerem scuze, dar suntem convinşi că putem obţine calificarea

La finalul remizei de aseară cu Finlanda, 1-1, selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat că el şi elevii săi îşi cer scuze că nu s-au ridicat la “înălţimea” suporterilor. Tehnicianul este convins că România poate obţine calificarea la Campionatul European din 2016.

Spre finalul partidei de pe Arena Naţională, din tribune se auzeau huiduieli şi cereri de demisie.

Unii fani au părăsit arena înainte ca Ovidiu Hoban să marcheze golul egalizator.

“Convingerea mea este că în acest meci ne-a lipsit finalizarea. Înainte de startul acestei campanii toţi ne gândeam că această calificare poate fi obţinută. Acum însă stăm doar la mâna noastră, trebuie să nu mai facem greşelile de azi. Pe de altă parte cred însă că grupa a fost extrem de echilibrată”, a spus Anghel Iordănescu.