Confidenţialitate

Să le mulţumim ruşilor pentru donaţia făcută… – VIDEO

Ambasada Rusiei la București a ales să doneze 100 de euro pentru Cumințenia Pământului, asta deși subscripția este deschisă numai pentru cetățenii și firmele din România.

Rușii au ales acest canal oficial, comunicând printr-un videoclip atașamentul lor pentru valorile culturale ale poporului român.

Clipul introduce câteva noțiuni de istorie noi, căci potrivit acestuia Armata Română și Armata Rusă au luptat împreună în primul război mondial pentru independența României, au luptat împreună în al Doilea Război Mondial pentru independența Europei, iar URSS a participat la modernizarea României în perioada comunistă.

Departe de a fi fost interpretat ca un gest de prietenie, filmulețul produs de ambasada Rusiei la București a produs indignare în opinia publică, și din România, dar chiar și din Republica Moldova, eu însumi am reacționat instantpe site-ul Biziday.ro, căci mie mi se pare un clip ofensator.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu știți în ultimii 300 de ani, Rusia și mai apoi Uniunea Sovietică, au invadat militar de 12 ori țările române și mai apoi România, producând patru rapturi teritoriale. Adică de patru ori ne-au rupt din teritoriu. Acum vor să ne mulțumim, ba uite, chiar fac un gest pentru România, donează 100 de euro pentru achiziția statuetei Cumințenia Pământului de către statul român.