Confidenţialitate

România în Direct: Budapesta restricționează circulația mașinilor poluante – VIDEO

Budapesta a interzis circulația mașinilor până la clasa 4 de poluare între orele 06.00 – 22.00.

Aceste restricții nu se aplică pe segmentele drumului expres M0 care tranzitează zona administrativă a Budapestei, pe segmentul de drum dintre limita zonei administrative a Budapestei — Drumul Nagykovacsi — Drumul Szépjuhászné — Drumul Budakeszi — limita zonei administrative a Budapestei, respectiv limita zonei administrative a Budapestei — Drumul Nagykovácsi — strada Nagyrét — Drumul Máriaremete — Drumul Hidegkúti — limita zonei administrative a Budapestei.

În cazul încălcării acestor reglementări, pentru conducătorul auto se consideră că a săvârșit o contravenție. Poliția verifică respectarea acestor măsuri de restricționare a circulației vehiculelor. În caz de încălcare a prevederilor legale, se poate aplica o amendă de până la 150.000 de forinți (aproximativ 500 de euro).

În acest context, la România în Direct încercăm să aflăm cum li se pare românilor această idee?