Confidenţialitate

Procuror criminalist de la Parchetul Tribunalului București – reținut pentru luare de mită / A cerut 3000 de euro de la un inculpat

Unul dintre mai vechi procurori criminalişti din Capitală, de la Parchetul Tribunalului București, a fost reținut azi de colegii săi de la DNA.

Ștefan Crișu a fost prins în flagrant, ieri, în timp ce primea 2.000 de euro de la un inculpat.

În schimb, procurorul i-ar fi promis că va interveni în rezolvarea dosarului său, spun surse judiciare.

Ștefan Crișu a candidat și pentru o funcție în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

 Valentin Chisoceanu despre cazul procurorului Ștefan Crișu:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Procurorul Ștefan Crișu i-ar fi cerut unui inculpat 3.000 euro și un telefon mobil.

Acesta din urmă avea dosar la o altă unitate de parchet, faţă de cea unde lucrează – Parchetul Tribunalului București, dar procurorul i-a promis că îl va ajuta.

Duminică, 24 mai, cei doi s-au întâlnit într-o cafenea din Capitală. Acolo procurorul a primit o primă tranșă din banii ceruți – 2.000 de euro.

A fost și momentul în care procurorii DNA l-au prins în flagrant. Ulterior l-au dus la audieri. El a putut fi reținut de anchetatori fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind vorba de o infracțiune flagrantă.