Confidenţialitate

Prima pagină, 7 aprilie 2016

Adevărul scrie că unul dintre israelienii care o spiona pe şefa Direcţiei Anticorupţie a mărturisit tot în faţa anchetatorilor. Se crede că planul celor doi foști agenţi Mossad era de a o compromite pe Laura Koveşi. Procurorii  DIICOT bănuiesc că în spatele acţiunii se află o persoană care dorea să se răzbune.

Urmăriţi penal în familie, titlul mare de pe prima pagină a României Libere. Şeful PSD, Liviu Dragnea, este urmărit penal în dosarul în care fosta sa soţie, Bombonica Prodana, are aceeaşi calitate. Pe când social-democratul era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, iar consoarta de la acea vreme se afla în conducerea Direcţiei judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, două subordonate au fost plătite deşi nu s-au prezentat la serviciu. În realitate, ambele îşi desfăşurau activitatea la sediul PSD.

Băieţii deştepţi au furat după manual, potrivit Jurnalului Naţional. Marile falimente şi insolvenţe, care s-au ţinut lanţ în ultimii ani, au avut un efect multiplicat în economia românească. Sute de firme s-au trezit în imposibilitatea de a-şi mai recupera banii de la aceste societăți sau, dacă o vor mai putea face, va dura ani de zile şi asta numai în urma unor procese în instanţă. Printre marii pierzători se numără şi bugetul de stat care a contabilizat o pagubă de un miliard şi jumătate de lei.

Ziarul Financiar observă nevralgia economiei: trei sferturi din exporturi sunt ţinute în spate de doar 350.000 de salariaţi. Cei mai mari 500 de exportatori locali au trimis anul trecut peste graniţe bunuri şi servicii în valoare de 40 de miliarde de euro.

Gazeta Sporturilor continuă să scrie despre cazul meciului trucat de FRF, la care în loc de 6 s-au făcut 8 schimbări de jucători. Naţionala ar urma să piardă două puncte în clasamentul FIFA.